Înaintea meciului cu irlandezul Brian Magee, transmis live dumincă dimineața de B1TV, Lucian Bute a declarat că înfruntarea pentru titlul mondial la supermijlocie s-ar putea întinde chiar și pe durata a 12 reprize.
„Am urmărit câteva meciuri ale adversarului meu, iar Magee este un pugilist experimentat. Lovește foarte bine cu dreapta, este agresiv și nu cedează niciodată. Nu îmi pot permite să-l subestimez și trebuie să fiu foarte bine pregătit pentru acest meci. Mă aștept să am parte de o luptă dificilă și de lungă durată”, a spus Bute.
În partida de la Montreal, Mr. KO își va pune în joc centura mondială la supermijlocie pentru a șaptea oară: „Antrenamentele au mers foarte bine în Florida. Am avut un cantonament intens, dar prefer să sufăr în această perioadă, decât la meciul din 19 martie. Am un fizioterapeut nou și simt că sunt în formă. Am făcut și câteva schimbări în tactica mea. Mi-a fost destul de greu, însă acolo unde nu mă simțeam sigur, repetam până îmi ieșea perfect”.
„Fiecare detaliu este important pentru mine și de aceea m-am concentrat la antrenamente, împreună cu antrenorul Stephan Larouche, pe orice lucru mărunt”, Lucian Bute, pugilist
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER